Şapte lecţii de la Poirot

Uite-acuşica se împlinesc patru anişori de când l-am descoperit pe monsieur Poirot, ăl mai mişto personaj fictiv. După patru ani şi 35 de cărţi (deşi mi s-au părut mai multe, pentru că am citit-o pe fiecare în parte de câte două-trei ori), am început să mă întreb dacă am învăţat ceva de la el sau am pierdut timpul de pomană. Şi-am învăţat, că o fi fost el geniu, da’ nici eu nu sunt vreo tută!

Lecţia 1: Ca să fii cu adevărat un om mare, trebuie să te comporţi ca un om mare.

Când voia să fie haios, Poirot se descria pe sine ca fiind modest, el fiind modest cam cum sunt eu fată mare. Spre deosebire de Miss Marple, care defila cu o falsă modestie de-a dreptul enervantă, Poirot apărea la locul faptei umflat tot în pene şi cu atitudinea aia de ”eu sunt cel mai ciumeg şi bineînţeles că am să rezolv cazul ăsta”. Drept urmare, în toată lunga lui carieră a avut un singur eşec, şi ăla nesemnificativ.

Lecţia 2: Niciodată să nu uiţi de unde ai plecat.

Micuţul detectiv a venit din Belgia în Anglia şi şi-a făcut un renume în ţara lui adoptivă, dar nu s-a considerat niciodată englez. Din contră, declara cu mândrie că e belgian şi se enerva când cineva presupunea că e francez. Păi, la ce nume avea, ce ar fi putut lumea să creadă că e? Chinez?

Lecţia 3: Fii politicos cu toată lumea.

O chestie care mi s-a părut mega-cool la el e că trata cu respect toţi oamenii – chiar dacă îi bănuia că sunt criminali sau chiar avea dovada că sunt criminali. Era politicos cu toţi, de la ţâncii care abia învăţau să vorbească până la babalâcii cu un picior în groapă, de la servitoare şi bucătărese până la cei mai influenţi oameni ai lumii. Nu ştiu cum reuşea să fie super-drăguţ cu nişte specimene pe care eu una le-aş fi băgat adânc în mamele lor, dar bravo lui!

Da, ştiu, în Anglia oamenii sunt mai reci, mai distanţi, dar Poirot nu era englez.

Lecţia 4: Ascultă oamenii când vorbesc cu tine.

Partea mea preferată din fiecare carte e aia în care gagiu’ le spune tuturor cum a ajuns la concluziile la care a ajuns. Şi de cele mai multe ori i se aprinde beculeţul de la câte o frază random, pe care doar el ar putea s-o ia în seamă şi pe care până şi emitentul o uitase. Adevărul e că unul din motto-urile lui era ”Tututor le place să vorbească despre ei înşişi” – şi tocmai pentru că ucigaşilor le plăcea să vorbească picau ca musculiţele în plasa belgianului.

Lecţia 5: Niciodată să nu te dai bătut. Dacă ceva pare imposibil, nu înseamnă că e imposibil.

Dacă avea Poirot mintea mea, renunţa la nişte cazuri mişto doar pentru că păreau nerezolvabile. Numai că lui îi plăceau chestiile întortocheate, care-i puneau la treabă micile celule cenuşii. Lua o pauză, făcea altceva şi, când nici cu gândul nu gândeai, îi venea ideea aia genială care-l ducea la rezolvarea cazului şi-l catapulta fix în vârful piedestalului şi-aşa înalt.

Lecţia 6: Eleganţa nu ţine de vârstă.

Nu se specifică pe nicăieri câţi ani avea tipu’, ştim doar că în primul roman era deja pensionar – ştiţi voi, categoria aia de oameni care la noi sunt îngălaţi, ciufuţi şi cu nişte aere de zici că ei au inventat apa caldă. Moşu’ Poirot a fost, până în zi a vieţii lui, un simandicos care purta pantofi de lac în vârf de munte, îşi ştergea scamele de pe haine înainte să se depună şi-şi vopsea părul, că aşa-i plăcea lui, să arate cool. Să nu mai zic de celebra mustaţă, pe care o bibilea toată ziua şi mai că nu scâncea când i se pleoştea. La mustaţă mă refer 🙂

Lecţia 7: Recunoaşte când greşeşti, că se întâmplă şi la case mai mari.

Deşi dădea cu sapa prin Anglia de nişte zeci de ani, mai încurca expresiile sau mai uita câte un cuvânt, moment în care se găsea cineva să-l corecteze. Ştia şi el că e genial până la bon Dieu, dar mai ştia şi că orice om greşeşte, aşa că băga lecţia la cap, fără cocălărisme gen ”dar eu nu sunt englez, te sparg dacă mai faci pe deşteptul cu mine, tu ştii cine-i tata şi nici nu contează forma, ci doar fondul”. Iar când o lua pe arătură cu câte un caz, recunoştea că a fost idiot.

În condiţiile astea, ce pot să mai zic decât… merci beaucoup, monsieur Poirot, mon amour! Ne vedem mai târziu, în ultima ta aventură.

Da, am chef să citesc Cortina pentru a patra oară. Am chef să plâng şi nu găseam motive :))

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s