Românisme

Unul din lucrurile care ne face pe noi, ca naţie, să părem în faţa altora cei mai proşti din curtea şcolii (iar aici nu mă refer la vreun Jean Monnet, ci la o şcoală ajutătoare) e mentalitatea. Ca şi cum n-ar fi de ajuns că avem o mentalitate mucegăită zdravăn, o mai şi etalăm cu mândrie, că doar avem nişte idei creţe ce n-a văzut Parisul. Şi nici nu şi-ar dori.

Dacă tot e femeia responsabilă cu toate relele lumii, zic să începem cu bazaconiile feminine.

”La ce să mă aranjez, că oricum nu ies din casă!”

Scuză-mi curiozitatea, dar la tine statul în casă e sinonim cu trăitul în sălbăticie? Prin casa aia în care stai nu mai există şi alte fiinţe omeneşti, nu ai oglindă? Şi dacă ai, nu vrei să vezi ceva mişto în ea? Numa-ntreb, nu dau cu parul.

Eu, când mă aranjez, o fac ca să-mi fie mie drag de mine, nu ca să văd guri căscate de admiraţie, că de admirat pot să mă admir şi singură. Dar io-s mai defectă, deci nu sunt cel mai bun exemplu.

”Am 40 de ani, gata, sunt babă.”

Cum bine au zis-o alţii mai deştepţi, sau nu neapărat mai deştepţi, ci unii care au zis-o înaintea mea, vârsta e doar în capul tău. E drept că la vârsta asta începe să te lase caroseria şi să ţi se coloreze părul într-o superbă nuanţă de gri, să te doară nişte organe despre care uitaseşi că există şi să îţi apară nişte riduleţe nevinovate, dar să nu exagerăm, totuşi! La 40 nu eşti bătrână, eşti doar matură – deşi, cu atitudinea asta de drama queen, nu prea s-ar zice.

”De la trei în sus, eşti curvă.”

Să zicem că la primul erai în liceu şi te-a prostit, al doilea părea să fie alesul şi te-a părăsit ca un porc insensibil ce era, dar eşti deja la al treilea. Dă-o-ncolo de treabă, chiar vrei să te întinzi cu toată planeta? :))

Mă disperă atitudinea asta de mimoză lipsită de libido, care ”îi dă” bărbatului ”păsărică” doar ca să-i facă favoarea lu’ peşte prăjit, că ea n-ar vrea, ştiţi, şi-a uitat zonele erogene la mănăstirea din care tocmai a evadat. E plină ţara de virgine şi de prinţese care au avut maxim doi iubiţi, de te întrebi cu cine au umblat toţi golanii până acum şi care or fi focoasele alea de la care au învăţat să fie armăsari.

”Dacă m-a luat, mă iubeşte oricum.”

Păpuşă, dă-mi voie să-ţi amintesc că, înainte să te ia, te duceai la întâlnire de parcă erai la preselecţia pentru Miss Univers, cu cele mai dătătoare de erecţii haine pe care le aveai şi parfumată de parcă te-ai fi scăldat în râul Coco Chanel. Când te-a luat, erai visul lui erotic devenit realitate, peştişoara de aur, avea săracul mintea în spirale de câte eforturi făceai să-i placi. Aşa că nu-i cere să saliveze după tine ca în prima zi dacă pantalonii de trening şi tricourile lălâi au devenit ţinuta ta zilnică, te fardezi doar la ocazii speciale, iar de mirosit miroşi a ceapă şi-a tocăniţă. Nu zice nimeni să-ţi dai cu ruj roşu când dai cu mopul, deşi nu văd de ce n-ai face-o şi pe asta, dar nu strică să te mai aranjezi şi pentru el. Ştiu, e porc şi nu observă, dar ghici ce – când nu mai faci niciun efort să arăţi a femeie, chiar observă!

Nu mai zic de strechea asta a româncelor de a intra în priză când aşteaptă musafiri. Indiferent că e vorba de vărul jerpelit de la ţară, de verişoara plecată în Străinezia care vine cu nişte aere de zici că, în ţara în care dă ea cu mopul (sau cu ce-o da) e cel puţin prinţesă, de cuplul prieten cu care mai ieşiţi la un mic şi-o bere sau de naşii pe care majoritatea românilor simt nevoia acută de a-i pupa cu patos în părţile moi, româncele se agită de parcă ar veni regina Angliei, plus vreo două-trei reginuţe mai mici. ”Vai, trebuie să fac curăţenie mai ceva ca de sărbători, să gătesc felul întâi, felul doi, felul trei, felul patru, desert, plus ceva de înfulecat între mese, că dacă n-ar veni ăştia în vizită la mine ar muri naibii de foame, să fac un duş, să mă coafez, să-mi fac unghiile, că dup-aia iar zic ăştia că sunt ultima ţărancă, să-mi pun nişte ţoale de covorul roşu şi să-mi dau cu parfumul ăla pe care am dat cinci salarii, pe vremea când aveam salariul mai mare ca acum”. Ca urmare a acestor eforturi demne de o cauză mai bună, românca nici măcar nu mai e în stare să socializeze, înjurând în gând ţăranul jerpelit, fufa aia cu aere de prinţesă, respectiv pseudo-prietenii care vin la ea doar ca să mănânce şi să bea, în timp ce ”nesimţitul care n-a mişcat un deget să mă ajute” se distrează de minune cu musafirii.

Dar asta e, românul trebuie să fie ospitalier, că doar n-o să fim ca străinii ăia ciufuţi care se întâlnesc doar prin restaurante, iar româncele musai să fie bucătărese desăvârşite, că e printre puţinele lucruri cu care ne putem lăuda. De parcă nişte paste cu brânză ne-ar sta în gât!

Da, avem o mentalitate de ”mă interesează foarte tare ce gândesc alţii despre mine şi sunt gata să-mi fac franjuri personalitatea de dragul aparenţelor”.

Reclame

Chestii despre care s-a mai scris

Românul până nu comentează nu se simte bine. Ba chiar sunt unii care, dacă nu se dau jmecheri de jmecheri mafioţi prin comentarii, se îmbolnăvesc grav spre mortal, altfel nu-mi explic de ce simt nevoia să-şi dea cu părerea fără să-i fi întrebat cineva.

A scris Adi despre femeile care acceptă ca proastele să fie lovite de masculii feroce din dotare. Că a pornit de la faptul că a văzut un cuplu din ăsta tradiţional din categoria ”bărbat bătăuş + femeie care acceptă comportamentul de neanderthalian”, e irelevant. Ideea era că o femeie nu trebuie să accepte să fie umilită, iar dacă acceptă e proastă. O idee pe care nici eu, cât sunt de slobodă la gură, n-am scris-o vreodată.

M-am luat cu altele şi am omis să-i spun că fix aşa gândesc şi eu, că mersi fain că a exprimat un gând pe care eu n-am avut cojones să-l scriu, şi după un timp am uitat de articolul lui. Noroc că l-a şeruit o prietenă de-a noastră, şi cred că a fost pentru prima dată în istorie când a şeruit un articol de-al lui, şi am început să-l aplaudăm: bravo coae, le-ai zis-o, n-ai tu cine ştie ce articole de dat mai departe, dar cu ăsta ne-ai crăcănat complet.

Pot doar să intuiesc motivul pentru care Mirabela a distribuit articolul, dar pot să spun motivul pentru care eu am fost atât de extaziată de parcă autorul mi-ar fi tras-o şi aş fi avut orgasme multiple: pentru că e genul de articol pe care-l scrie atât de rar şi pe care, să fiu a naibii, aş vrea să-l citesc mai des! Şi atât de direct ca acum nu-mi amintesc să fi fost vreodată. De-aia am şi gemut atât de convingător, să ştie omul că a făcut bine ce-a făcut :))

Cum mă bucuram eu de orgasmul intelectual, fumând ţigara de după, apare un ameţit căruia nu prea i se păreau de bun augur aplauzele noastre. Şi zice ameţitul aşa:

 

”Nu e ca si cum 1574287 de oameni n-au spus asta înaintea lui, dintre care 545987( cu aproximatie, nu sariti!) pe blogurile personale, dintre care 354(plus, minus) super.virale ca-s ale influensarilor mari si mijlocii.”

Am presupus că, dacă tot a comentat, ştie că Adi e în general, pe blogul lui, mai cuminte decât o virgină şi că i-am înălţat un micuţ piedestal tocmai ca să-l încurajăm să mai iasă din păcat, şi-apoi nici nu prea-mi convine când comentează cineva aiurea la adresa prietenilor mei, aşa că m-a mâncat într-un loc pe care mi-e şi jenă să-l menţionez şi l-am întrebat (retoric, se pare) câţi au scris-o doar pentru trafic şi câţi ca părere personală. Acum, voi, că-mi păreţi zdraveni la cap, ce aţi înţelege din asta? Că am afirmat eu că Adi e singurul blogger care a ieşit din casă şi-a dat nas în nas cu cupluri din astea formate dintr-un violent şi o proastă? Că el e singurul care şi-a exprimat părerea personală şi restul au scris doar pentru trafic? Nici pe departe, eu am încercat să-i transmit ameţitului că marea majoritate a bloggerilor pe care-i urmăreşte scriu mai mult pentru trafic, în vreme ce prietenul meu a menţionat cât se poate de clar că ”scriu asta cu riscul să ajungă traficul blogului ăstuia undeva la nivelul cu minus”. Ceea ce e un act de curaj din partea lui.

Şi să vezi de-aici aroganţe şi miştouri, că-n tărtăcuţa ameţitului eu am comentat ca să mă aflu-n treabă, nu el. Aroganţe şi miştouri care n-ar fi existat dacă unora nu le-ar sta în gât comentariile de bine ale altora. Ce-o fi atât de greu să apreciezi ce e de apreciat şi să nu te mai roadă grija că alţii sunt în stare să înţeleagă ideea unui text şi nu citesc doar în diagonală? Râdem, glumim, că doar a fost o ironie la adresa mea, pe care am prins-o, numai el n-a prins ironia mea, că de-aia a trebuit să i-o explic. Dar mă întreb aşa, fără să mă intereseze răspunsul: individul ăla chiar o fi crezut că eu şi Mirabela suntem nişte gâsculiţe proaste care aruncă aprecieri fără discernământ? Şi chiar aşa să fi fost, care era problema? Am ajuns cumva în stadiul ăla în care nu ne mai plac reacţiile pozitive?

 

Da, s-a mai scris despre comentacii care se bagă-n discuţie ca musca-n dosul calului, n-am zis vreo noutate. Aştept cu nerăbdare să scrie cineva despre un subiect care n-a mai fost dezbătut niciodată, pe niciun blog, în niciun comentariu şi pe niciun profil personal 🙂

Ce mi-a mai plăcut pe internet (13)

1. Suflete pierdute

2. Poșta redacției: Cum, Doamne iartă-mă, se cucerește un bărbat?

3. Haideți să vorbim despre furtul de content

4. Halloween de Transilvania

5. Pe lângă plopii fără soţ în epoca Facebook

6. Unde se duc nunțile simple când se duc?

7. Cocalarul prost al zilei 1: Nu ştiu, şi sunt mândru de asta

8. Cum e cu sfaturile nesolicitate

9. Cine zicea că e ușor să fii fumător?

10. Frumoasele noastre urâte

11. Mitul independenţei pisicilor

12. Interviu cu o prostituată

Norocul Agathei că n-a trăit în România!

Dacă Agatha Christie ar fi avut ghinionul fantastic de a trăi în România (caz în care n-ar mai fi fost cea mai tare scriitoare, că n-ar fi avut loc de Irina Binder şi alţi filozofi contemporani), n-ar mai fi existat nici ”Zece negri mititei”, nici ”Crima din Orient Express”, pentru că blondina s-ar fi lăsat de scris după prima carte. Şi-aşa nu prea ţinea morţiş să treacă de primul roman, iar în România chiar n-ar fi avut nicio motivaţie.

O Agatha Christie în zilele noastre şi în ţara noastră n-ar valora nici cât o ceapă degerată. Motivul number one ar fi că n-a scris tot purcoiul ăla de cărţi ca să aibă unii subiect de recenzii pe blog peste o sută de ani. Le-a scris pentru bani. Dacă n-ar fi fost plătită prompt şi bine, acum n-am mai fi vorbit de regina crimelor, ci de o ilustră necunoscută care n-a scris la viaţa ei decât un roman, ”Misterioasa afacere de la Styles”.

Motivul number two e că românii de azi sunt mai încuiaţi decât englezii de acum o sută de ani şi ar fi avut de lătrat câte ceva la fiecare carte.

Poirot n-a fost niciodată însurat şi nici nu reiese din vreun roman că s-ar fi jucat vreodată de-a mama şi de-a tata. Colac peste pupăză, îşi petrece tot timpul cu Hastings, căruia îi spune ”dragul meu”, ”prietenul meu” şi-l tachinează de parcă ar fi un puber care trage de codiţe colega de care-i place. Pe cât punem pariu că ăştia doi ar fi consideraţi homosexuali?

Christie era femeie şi scria romane poliţiste, chestie pe care o făceau în general bărbaţii. De fapt, în majoritatea romanelor ei, naratorul e bărbat. Cam în cât timp credeţi că s-ar fi trezit misoginii din România să-i trântească un finuţ ”marş la cratiţă”?

Din când în când apare câte un personaj care face pipi cu boltă pe tradiţii, şi câteodată personajul ăsta e femeie. Motiv de leşin pentru tradiţionalistele noastre, care ar ţipa imediat: ”Nu se poate aşa ceva! Pune-i imediat broboada pe cap şi mătăniile în mână, că mor cu tine de gât!”

Să nu mai vorbesc de avalanşa de mesaje libidinoase pe care le-ar fi primit, mesaje de care nu scapă nicio femeie vie între 14 şi 70 de ani. Ea avea 30 de ani când a scris primul roman, deci era numa’ bună. Plus că a fost măritată de două ori, ceea ce în concepţia românilor înseamnă curvă, iar al doilea soţ era cu vreo 14 ani mai tânăr ca ea, adică era o băbătie care umbla după tinerei, adică mama curvelor.

Să mai specific şi că era puţin blondă? La noi, blondele sunt personaj de banc, descrise ca fiind paraşute şi proaste de băune. Ceea ce nu era cazul Agathei, dar mă îndoiesc că ar fi scăpat de miştouri.

Mare noroc a avut femeia asta că n-a trăit în România, şi ce noroc au fanii ei că nu s-a întâmplat aşa!

Ce ne spunem când nu ne vorbim

Acum patru ani şi restul zile, când am avut ghinionul să-mi sară titlul ăsta în ochi, mi-am imaginat că e o carte mişto, mai ales că a fost scrisă în decursul a opt ani. Cum la vremea respectivă nu scrisesem niciun roman, am crezut că rezultatul e o super-extra-mega capodoperă, că doar nu se chinuie nimeni atâţia ani ca să scrie aiureli. După ce am citit-o, mi-am zis că e cea mai proastă carte care s-a scris vreodată şi mi-am jurat să n-o mai deschid niciodată. Nu ştiu ce m-a apucat zilele astea, probabil a dat masochismul în mine sau am vrut să mă asigur că e la fel de proastă cum mi s-a părut prima dată, cert e că am recitit-o.

Iniţial, pare a fi un schimb de mail-uri între doi îndrăgostiţi, Floarea Soarelui şi Zmeul Albastru, despărţiţi pentru scurt timp sau cel puţin aşa reiese din corespondenţa lor. Începe foarte romantic, cu Floarea Soarelui care stă pe budă şi-i scrie Zmeului nişte chestii de dragoste, semn că îl iubeşte de se cacă pe ea. Continuă cu ea scriind chestii mai degrabă filozofice decât romantice şi el răspunzând pe arătură, de nu mai înţelegi ce se întâmplă acolo. Ba că el a înşelat-o, ba că el iubeşte pe alta, ba că o iubeşte pe ea, whatever, ea zice una şi el alta, dar ideea e că se iubesc cum o singură dată în viaţă se poate iubi.

Pe la jumătatea cărţii, lucrurile încep să se clarifice, sau cel puţin aşa pare: cei doi sunt căsătoriţi, iar ea fuge de el pentru că, după ce a avut un avort spontan, a aflat că are cancer uterin. Cancer pe care ea îl numeşte foarte frumos ”crin sălbatic”. În loc să fugă în braţele lui vânjoase, dispare din viaţa lui şi îi trimite nişte mail-uri evazive, din care bietul om nu înţelege nimic. Chestia cu cancerul e în draft, lui îi scrie doar că-l iubeşte, că dragoste ca a lor n-a avut nici Romeo şi Julieta, plus nişte bullshit-uri care m-au făcut să cred că tipa era drogată.

După altă serie de mail-uri atât de aiurite încât eu nu le-aş putea compune nici beată, floricica îi scrie zmeului că i-a scris peste 600 de scrisori electronice, pe care n-a avut curaj să i le trimită. Chestie care m-a băgat în ceaţă: ce era cu mail-urile lui? Şi, mai ales, ce fumase gagica de-şi imaginase asemenea epistole amoroase?

După nişte ani de delir virtual, timp în care tipul şi-a găsit una mai zdravănă, Floarea Soarelui află că e sănătoasă tun, că primise din greşeală rezultatele analizelor altei femei, care nu se tratase şi murise. Ceva mai încolo, pe la ultimele pagini, în care delirul atinge cote maxime, aflăm că Floarea Soarelui nici măcar nu fusese bolnavă, că inventase toată povestea pentru că de fapt nu-l iubea pe Zmeu şi că voia să se elibereze de relaţia lor, pe care o vedea ca pe o boală. Ah, da, şi că abia după 14 ani de relaţie şi după ce-l înnebunise de cap cu boala ei imaginară, a început să-l iubească.

După patru ani în care am citit şi alte cărţi proaste, asta încă mi se pare cea mai penibilă dintre toate. Tare mi-e teamă că, dacă-l recitesc pe Coelho, o să mi se pară un geniu. Partea bună e că oricum aveam de gând să scriu o povestire despre o femeie care află că e pe moarte şi începe să facă tot felul de chestii pe care nu îndrăznise să le facă până atunci; n-am reuşit să mă apuc de scris pentru că, la cât de sictirită de viaţă am fost în ultima vreme, nu credeam că poate ieşi ceva bun. Acum, după ce am recitit tentativa asta de poveste, ştiu că mai prost de-atât n-am cum să scriu.

Pe bune acum, Chris Simion, opt ani de zile şi asta e tot ce poţi?

Ce mi-a mai plăcut pe internet (12)

1. Unde e piedestalizarea aia, băi, nene, şi cum se manifestă ea?

2. Șase semne clare că ești homofob

3. Înainte era mai bine

4. Întrebarea megaenervantă

5. Un imn în cinstea bărbatului pizdificat

6. Homofobia – dincolo de religie

7. Poşta redacţiei: am o gagică geloasă

8. Altă specie letală: mămicile de pe grupurile de whatsapp

9. Nu ne naștem fotografi

10. Manolescu şi feminitatea

11. Nu ești tu când… Fluturi :))

Ce mi-a mai plăcut pe internet (11)

1. Cum să eviţi să devii tu însuţi un bully

2. Despre reapariţia metodei de racolare Loverboy în Moldova

3. O discuție despre Biblie cu Drax the Destroyer

4. Pe Cetin îl foote grija din nou

5. „Un bulgăre de humă”, primul film românesc despre relații homosexuale

6. Veganii, acești urși panda ai omenirii

7. Clişeul idiot al zilei: Strada e doar a femeilor frumoase

8. Complimentele subtile de după termenul “curvă”

9. Lui Dumitru Fărcaș i se fură acum taragotul printre îngeri

10. Cum e cu simțul umorului

11. Cum să pari un idiot absolut când circuli cu trenul

12. Grammar nazies şi simpli cretini