De ce vor femeile cadouri

Se dă un cuplu. Să zicem… hmmm… Bubu şi Bubulina. În seara de 7 martie, stau ca porumbeii la televizor, mă rog, el se uită la televizor şi ea la modele-pe-care-n-am-să-le-încerc-niciodată-nails pe Youtube. Bubu, pătruns până în măduva oaselor de postările premature cu cadouri pe care ”duamnele” din lista lui pretind că le-au primit, o priveşte galeş pe Bubulina şi o întreabă:

– Iubita, tu ce ţi-ai dori de 8 martie?

– Păi…, face ea, gândindu-se la tonele de atenţii pe care i le-a oferit Bubu în ultimul timp cu nicio ocazie specială. Nu vreau nimic.

– Hai, mă, buburuză, chiar nimic? O bijuterie?

Bubulina încearcă să-şi amintească, fără prea mult succes, când a purtat ultima dată altă bijuterie în afara cerceilor ei preferaţi.

– Am o cutie plină, iubi, nu-mi mai trebuie.

– Poate o hăinuţă? insistă el, moment în care şifonierul începe să plângă cu sughiţuri: ”Nu, te rog, nu altă haină pe care n-ai s-o porţi, că n-o să te mai încapă din cauză că mănânci ca o vacă ce eşti!”

– Am destule, iubi.

– Atunci flori? spune el timid.

– Ştii că nu mă dau în vânt după flori. Dacă vrei neapărat, ia unele de plastic.

– Cum să iau de plastic? Doar la mort se merge cu flori de plastic!

– Şi ţi se pare că dacă încap pe mâna mea trăiesc prea mult?

Ce-i drept, chiar şi cea mai zdravănă floare, după ce trece prin mâna Bubulinei, moare într-o juma’ de oră, aşa de mult o interesează florile.

– Dacă vrei neapărat să-mi faci o bucurie, treci pe la cofetărie şi ia nişte prăjituri.

Bubu o priveşte suspicios. Chiar aşa de ieftin să fi scăpat? În mirifica zi de 8 martie, se prezintă cu un tort, pe care Bubulina îl primeşte bucuroasă. În timp ce înfuleca de parcă n-ar mai fi mâncat tort de la reîncarnarea trecută, Bubulina îşi aruncă un ochi pe Facebook. Toate femeile din lista ei păreau să se fi pozat în florărie, doar că florăria se mutase la ele acasă, iar pe degetele şi la gâtul lor sclipeau cele mai de fiţe bijuterii, pe care le pozaseră cu cel mai al naibii telefon, proaspăt scos din cutie.

A doua zi, când iese la alergat ca să elimine cele un milion de calorii acumulate cu o seară în urmă, se întâlneşte cu o vecină.

– Ce ţi-a luat al tău de 8 martie?

– Dar ţie?

– A, mi-a adus un buchet de flori de abia mi-a încăput în hol, şi ştii cât am eu holul de spaţios…

După câţiva paşi, dă nas în nas cu altă cucoană:

– Fată, ce ai primit de 8 martie?

– O p… pereche de pantofi de cea mai mare fiţă, ce altceva? Dar tu?

– Doar atât? Al meu mi-a luat ultimul model de aifon, e tare rău, are şase camere, face mâncare şi calcă rufe.

După doi metri, altă lăudăroasă:

– Cum a fost de 8 martie, ce cadou ai primit? Al meu mi-a luat un şifonier plin de ţoale de mega-fiţe, de la firma aia, ştii tu, unde cu un rinichi nu pot să plătesc nici măcar o şosetă.

”Şi tot eu sunt mai fericită, cu tortul meu”, se gândeşte Bubulina şi aleargă spre casă, unde o aştepta jumătatea de tort pe care nu apucase să o mănânce.

– Iubi, dacă vrei să mă faci fericită, mai ia un tort! Şi vino mai repede acasă, că nu-mi pot imagina un cadou mai frumos decât să te am lângă mine.

De-aia vor femeile cadouri. Să aibă cu ce se lăuda în faţa altora.

Reclame

Cam puţine de făcut în rai…

Când moare un artist pe care l-am apreciat, trec invariabil prin trei stări, de fiecare dată în aceeaşi ordine. Prima dată mă întristez, aşa cum se întristează orice om normal când moare un artist pe care l-a apreciat. Apoi mă mănâncă pielea să intru pe Facebook şi să citesc comentariile, care mă enervează la culme. 90% dintre comentatori se leagă de tot felul de aspecte irelevante pentru cariera artistului, cum ar fi culoarea pielii, orientarea sexuală sau religioasă ori cine ştie ce greşeală făcută în mezozoic – de multe ori, singura greşeală pe care a făcut-o şi care nu i-a ştirbit cu absolut nimic dăruirea şi talentul. În cele din urmă, citesc şi fraza aia care mă amuză teribil: ”S-a dus să cânte/joace/danseze printre îngeri.” Chestia asta îmi trezeşte totuşi nişte nedumeriri:

  1. De ce toată viaţa omului se rezumă la meseria pe care a avut-o?

Poate omul s-a apucat de cântat pentru că nu voia să moară de foame, dar în timpul lui liber era grădinar. De ce nu se spune că s-a dus să planteze flori în grădina raiului? Şi-apoi, de ce în cazul artiştilor e musai să-şi continue meseria? Adică, vorba aia, a ieşit cântăreţul la pensie, prematur şi definitiv, şi-l ia sfântu’ Petru în primire: Ce bine că ai venit, că n-avea cine să ne cânte!

2. În mod curios, doar cântăreţii, compozitorii şi actorii îşi continuă treaba ”printre îngeri”. N-ai să auzi că un scriitor s-a dus să scrie printre îngeri. Bag seamă, în grădina raiului nu e decât Multiplex şi se ţin îngerii numai de chefuri. Încep să cred că raiul e pe undeva prin România, că prea li se fâlfâie de cultură.

3. Doar artiştii îşi continuă treaba printre îngeri, oamenii obişnuiţi pur şi simplu se duc în rai. Dau ortul popii. Se duc pe apa sâmbetei. Nicio casnică nu se duce să facă ordine prin grădina raiului. Niciun zugrav nu se duce să dea cu bidineaua printre îngeri. Niciun mecanic nu se duce să repare motoare printre îngeri. Niciun electrician nu se duce să repare prize printre îngeri. Niciun dentist nu se duce să repare plombele îngerilor. Adevărul e că doctorii şi avocaţii nu prea au cum să-şi facă meseria printre îngeri, dar totuşi mă uimeşte că şi în rai se fac discriminări :))

4. Raperii fac şi ei rap printre îngeri? Şi dacă da, ce părere au îngerii de versurile cu conţinut explicit? Sau în rai se cântă doar varianta cenzurată? Îmi imaginez că, peste vreo treizeci de ani, se duc băieţii de la Parazitzii în rai şi le-o cântă p-aia cu ”Jos cenzura”. După care p-aia cu ”Dac-ajung în rai vă zbor penele, dac-ajung în iad vă cer un foc”. După care p-aia cu ”Îngerul meu păzitor e drogat pe canapea”. După care vor cânta printre draci.

Ce înţeleg eu din toate astea e că actorii şi cântăreţii sunt singurii care au ceva de făcut în rai şi că îngerii au o slăbiciune pentru muzică şi filme. Din ce am dedus eu de pe Facebook, singurele filme care nu rulează la Heaven Mall sunt alea horror şi alea cu hubba-bubba. Deocamdată.

P.S. Doamne, să nu faci vreo glumă proastă şi să-l iei pe Macaulay Culkin, că ne strici una din cele mai mişto tradiţii de Crăciun!

Dragostea pe Facebook

Dacă tot suntem undeva între sărbătoarea importată-dubios-de-controversată Valentine’s Day şi sărbătoarea autohtonă-pe-care-n-o-sărbătoreşte-nici-dracu Dragobete, haideţi să vedem ce le mai fată mintea filozoafelor de Facebook.

”Vreau un iubit care să schimbe la mine doar numele de familie.”

Faptul că nu-ţi mai place numele tău de familie şi vrei să-l înlocuieşti cu al unui dârlău oarecare e fix problema ta. Problema mea (şi a tuturor bărbaţilor din lumea asta) e că ăsta e singurul lucru pe care eşti dispusă să-l schimbi, în schimb ce la fraierul al cărui nume de familie vrei să-l iei vrei să schimbi tot. Şi dup-aia vorbeşti de egalitatea între sexe, adică sexul tău trebuie să fie mai egal decât al lui sau cam aşa ceva…

”Oare câte cupluri ar mai fi împreună dacă ar face schimb de telefoane pentru trei zile?”

Răspuns: toate. Pentru că dacă e un cuplu adevărat, pe bune, format din doi oameni care se iubesc, se respectă şi ce altceva mai fac cuplurile, nu-i desparte un like dat alteia sau alte nimicuri.

”Minte femeia de lângă tine doar în cazul în care trebuie să-i faci o surpriză.”

Păi asta şi fac bărbaţii! Când te mint că sunt la bere cu băieţii, o fac doar ca să-ţi facă o surpriză şi să te anunţe mai târziu că au găsit alta, nu neapărat mai bună, dar care cel puţin nu crede toate inepţiile de pe Facebook.

”Viaţa mea amoroasă nu va fi niciodată satisfăcătoare până când cineva va fugi după mine la aeroport pentru a mă opri din a pleca.”

Te rog frumos, pune filmul ăla romantico-SF pe pauză şi dă o tură prin realitate. Dacă tu eşti deja la aeroport, cu biletele plătite, deci hotărâtă să pleci în lumea largă, şi vine ăla să se pună contra plecării, nu mai ţii cont de joggingul pe care l-a făcut ca să ajungă la tine. Pleci şi gata. Iar el, dacă vrea să fie cu tine, îşi ia bilet de avion şi vine cu următorul zbor, pricepi?

”Dacă n-aş fi fost eu, cine te-ar fi iubit?”

Da’ ce crezi, că a stat neiubit până să apari tu? Era o întrebare retorică, dar dacă totuşi răspunsul tău e ”da”, eşti mai naivă decât alea care au scris textul ăsta.

”Uitaţi-vă la Titanic şi poate învăţaţi şi voi ce înseamnă să iubeşti cu adevărat.”

Ce am înţeles eu din asta e că voi învăţaţi iubirea din filme şi că iubirea se prezintă în felul următor: îi dai cu piciorul logodnicului bogat, te combini cu primul care-ţi iese în cale şi ţi-o tragi cu ăla sub nasul logodnicului, apoi îl laşi pe fraier să moară.

”Toate zdrenţele să moară, eu îl iert şi-a zecea oară.”

Pfff, ce mă oftic că eşti aşa proastă încât să-l ierţi şi-a zecea oară! După ce termini cu lama aia cu care ţi-ai scurtat atât venele cât şi neuronii, mi-o împrumuţi şi mie?

”Fraier” sau ”idiot” e un mod de a-ţi spune ”te iubesc”.

Dacă îţi spun ”handicapatule” înseamnă că sunt îndrăgostită până peste cap, iar dacă spun ”mori în cancer şi-n chinuri, labagiu infect” e un mod de a-ţi spune ”vreau să-mi petrec tot restul vieţii cu tine”. Ca să ştii!

”Prefer să mă distrugi tu decât să mă distrugă lipsa ta.”

Fată, vezi că asta nu e iubire, e o tulburare numită sindromul Stockholm. Du-te la psiholog sau – varianta mai rapidă şi mai ieftină – nu mai băga în seamă filozofiile astea cretine dă feizbuc.

”Îl las să mă mintă, să mă vrăjească,

să umble derbedeu,

că aşa a fost şi va fi mereu,

că de era altfel nu îl mai iubeam eu!”

Ho, c-am înţeles, eşti masochistă şi-ţi plac băieţii răi. Dar eu nu m-aş lăuda cu asta.

”Nu-ţi cer să mă pui pe primul loc, îţi cer doar să nu stai în altă parte decât lângă mine.”

Cum ar veni, nu-ţi cer să mă iubeşti doar pe mine toată viaţa ta şi să nu mai ai ochi, buze şi morminte pentru altă femeie, doar să te sinucizi dacă te părăsesc :))

”N-aş da certurile cu tine pe o relaţie cu altcineva.”

Alta care suferă de masochism în stare acută.

”Un bărbat poate să stea cu tine în pat fără să se gândească la sex.”

Da, se poate. Dacă eşti urâtă ca moartea sau dacă el e castrat sau dacă e gay. În orice alte condiţii, chiar şi să stea cu tine pe aceeaşi planetă fără să se gândească la sex e misiune imposibilă.

”El: Vrei să fii soţia mea?

Ea: Dar nu ştiu să calc, să gătesc, să spăl…

El: Nu-i nimic, vreau să fii soţia mea, nu servitoarea mea.”

Asta-mi aminteşte de o fostă vecină, cam slobodă la gură şi la fel de slobodă între coapse, care, auzind ce-mi debita mintea de 15-16 ani – că dacă un bărbat mă vrea lângă el, mă vrea şi aşa negospodină -, era cât pe ce să plesnească de râs. Şi mi-a dat o replică genială: ”Da’ ce-ţi închipui tu, că poţi să stai cu cracii-n sus toată ziua şi ăla, când vine seara de la muncă, n-o să vrea decât să se înfigă între cracii tăi?”

Nu, domnişoricilor, bărbaţii n-au pretenţii de-astea absurde, gen să munciţi pentru bunăstarea căminului conjugal. Ei vă vor de soţii doar ca să vă admire cum daţi share platitudinilor poptămăşiene şi să vă asculte cum vă plângeţi că sunteţi neapreciate. Ce bărbat zdravăn la cap ar vrea, când vine obosit de la serviciu, să găsească mâncare pe masă, curăţenie şi hainele călcate? Dacă vă cere vreun extraterestru d’ăsta în căsătorie, să nu acceptaţi!

Ai lăv iu, bă!

Azi nu pot să spun că te iubesc. Asta o fac în celelalte 364 de zile ale anului (365 în anii bisecţi). Azi te ador, practic mă scurg pe jos de dragul tău, mă ia cu palpitaţii, te ador în asemenea hal încât, aşa necredincioasă cum sunt, mă rog la toţi zeii din mitologie şi le mulţumesc că mi te-au scos în cale, fără tine trăiam, practic, degeaba şi mă mir ca proasta de norocul care a dat peste mine să am un bărbat aşa… ăăă… cum să zic… perfect.

În mod normal nu te-aş fi numit nici măcar bărbat, dar azi e ziua dragostei, eşti cel mai cool cadou primit de la toţi zeii în care nu cred. Te ador de dimineaţă, de la prima oră, şi până târziu în noapte.

Te ador când dai televizorul la maxim în creierii nopţii (care pentru mine e la 7 dimineaţa) şi când devastezi tot şifonierul căutând un tricou, de parcă n-ar fi toate la fel. Nu mă deranjează, iubire, cum să mă deranjeze? Ador chestia asta atât de mult încât îmi vine să iau toate tricourile din raft şi să fac din ele o sfoară lungă cu care să te spânzur de uşa şifonierului. Cu toată dragostea, evident.

Te ador când mănânci cu zgomot, plescăind şi sorbind, să-ţi moară pofta de mâncare dacă te mint! Iubesc atât de mult sunetele astea încât îmi vine să iau lingura şi să ţi-o bag în fund. Nu, nu cu partea aia lungă, cu partea rotundă, să simţi pe deplin plăcerea… culinară.

Te ador când spui că vii la ora x şi întârzii doar trei ore, alţii vin după trei zile, eu am mare noroc de un bărbat (relativ) punctual.

Te ador când nu răspunzi la telefon, ca şi cum ai avea altceva mai bun de făcut în viaţă decât să vorbeşti cu mine. Eşti adorabil, să-ţi pice semnalul dacă te mint!

Te ador când eu vorbesc cu tine şi tu butonezi telefonul. N-ai idee cât iubesc chestia asta! Sunt atât de extaziată încât îmi doresc să iau ciocanul şi să fac telefonul praf, după ce ţi l-am aşezat în prealabil în creştetul capului.

Te ador când redecorezi bucătăria de fiecare dată când mănânci. Nici nu faci prea multă mizerie… prin comparaţie, coteţul lui Ghiţă pare vilă confort sporit! Îţi dai seama că, dacă nu ai întinde tu meniul pe toată masa, prin toată bucătăria şi în aproape toată casa, eu n-aş avea ce curăţa şi m-aş plictisi? Ce mă făceam fără tine?

Te ador când sforăi, ai un sforăit atât de melodios încât nu mă mai satur să-l ascult. Aş putea să jur că e concert Metallica, după li s-au dezacordat toate instrumentele.

Azi te ador, eşti perfect, eşti cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat şi-mi curge scuipatul din gură de îndrăgostită ce sunt, de zici că n-am mai văzut bărbaţi până la tine. Azi am nişte fantezii din alea kinky, în care te sufoc cu dragostea mea, spre deosebire de restul zilelor, în care am fantezii banale, în care te sufoc cu perna. Ai lăv iu, bă! Să nu mai zici că nu sunt romantică!

Cum recunoşti sufletul pereche

Trebuie să admit că nu m-am întrebat niciodată cum se poate recunoaşte sufletul pereche şi aş fi murit proastă dacă n-aş fi găsit, pur întâmplător, un articol scris de o cucoană care n-a văzut bărbaţi decât în cărţile Sandrei Brown şi-n filmele provocatoare de diabet. Fetelor, fiţi atente aici cum îl recunoaşteţi pe the one, că trece marea iubire pe lângă voi şi-o rataţi ca tutele.

  1. Simţi că e dragoste la prima vedere.

Eu ştiam că, în cazul bărbaţilor, dragostea la prima vedere se numeşte erecţie, iar în cazul femeilor halucinaţie, dar duduia scriitoare crede altceva. Deci, aţi înţeles? Dacă nu vi se înmoaie picioarele instantaneu şi nu daţi în tahicardie, nu e el alesul.

  1. Sunteţi atât de compatibili încât, practic, te îndrăgosteşti de clona ta.

Dacă eşti cumva rockeriţă şi tipul ascultă Salam, îţi pierzi timpul. Iar dacă sunteţi cumva zodii incompatibile, eu zic să fugi cât te ţin picioarele.

  1. Ai impresia că cineva ţi-a implantat în creier informaţii despre celălalt.

Dacă nu ştii totul despre el din primul minut, nici n-are rost să mai stai la discuţii. Chestia cu misterul de la început, cu descoperirea treptată a partenerului, e doar o poveste de adormit copiii, nu mai lua în seamă toată prostiile.

  1. Pur şi simplu, ştii că el e alesul.

Doar te uiţi la el şi pe frunte îi apare cu litere mari şi bolduite ”eu sunt sufletul tău pereche”. Nu mai pierde timpul cu întâlniri şi mesaje, duceţi-vă direct la primărie şi cununaţi-vă.

Sigur, mai sunt şi alte semne că tipul pe care îl vezi pentru prima oară în viaţa ta e fix tipul lângă care o să îmbătrâneşti şi care o să-ţi aprindă lumânarea când o să mori:

– Locuieşte pe aceeaşi planetă cu tine. E logic, dacă n-ar fi fost sufletul tău pereche ar fi avut decenţa să se nască pe Marte.

– Respiră. Ăsta e cel mai important lucru pe care-l aveţi în comun şi cel mai clar semn că sunteţi făcuţi unul pentru altul.

– E heterosexual, că dacă ar fi fost homosexual ar fi avut o scuză să nu se îndrăgostească de tine, dar din moment ce e hetero lucrurile sunt foarte clare.

– Nu-ţi vine să fugi de el, ba din contră. Dacă nici ăsta nu e semn clar că tipul îţi e predestinat…

– N-are prietenă/soţie. Păi de-aia n-are, pentru că ştia c-o să apari tu, marea lui iubire.

Să nu uit o chestie foarte importantă: după ce-l găsiţi pe the one, să-l anunţaţi şi pe el că sunteţi suflete pereche, că el nu citeşte porcăriile alea de articole şi n-o să înţeleagă de ce vă alegeţi rochia de mireasă după prima întâlnire. Să ştie omul că aţi înţeles semnalele universului şi nu sunteţi duse cu capu’, cum ar fi tentat să creadă…

Românisme

Unul din lucrurile care ne face pe noi, ca naţie, să părem în faţa altora cei mai proşti din curtea şcolii (iar aici nu mă refer la vreun Jean Monnet, ci la o şcoală ajutătoare) e mentalitatea. Ca şi cum n-ar fi de ajuns că avem o mentalitate mucegăită zdravăn, o mai şi etalăm cu mândrie, că doar avem nişte idei creţe ce n-a văzut Parisul. Şi nici nu şi-ar dori.

Dacă tot e femeia responsabilă cu toate relele lumii, zic să începem cu bazaconiile feminine.

”La ce să mă aranjez, că oricum nu ies din casă!”

Scuză-mi curiozitatea, dar la tine statul în casă e sinonim cu trăitul în sălbăticie? Prin casa aia în care stai nu mai există şi alte fiinţe omeneşti, nu ai oglindă? Şi dacă ai, nu vrei să vezi ceva mişto în ea? Numa-ntreb, nu dau cu parul.

Eu, când mă aranjez, o fac ca să-mi fie mie drag de mine, nu ca să văd guri căscate de admiraţie, că de admirat pot să mă admir şi singură. Dar io-s mai defectă, deci nu sunt cel mai bun exemplu.

”Am 40 de ani, gata, sunt babă.”

Cum bine au zis-o alţii mai deştepţi, sau nu neapărat mai deştepţi, ci unii care au zis-o înaintea mea, vârsta e doar în capul tău. E drept că la vârsta asta începe să te lase caroseria şi să ţi se coloreze părul într-o superbă nuanţă de gri, să te doară nişte organe despre care uitaseşi că există şi să îţi apară nişte riduleţe nevinovate, dar să nu exagerăm, totuşi! La 40 nu eşti bătrână, eşti doar matură – deşi, cu atitudinea asta de drama queen, nu prea s-ar zice.

”De la trei în sus, eşti curvă.”

Să zicem că la primul erai în liceu şi te-a prostit, al doilea părea să fie alesul şi te-a părăsit ca un porc insensibil ce era, dar eşti deja la al treilea. Dă-o-ncolo de treabă, chiar vrei să te întinzi cu toată planeta? :))

Mă disperă atitudinea asta de mimoză lipsită de libido, care ”îi dă” bărbatului ”păsărică” doar ca să-i facă favoarea lu’ peşte prăjit, că ea n-ar vrea, ştiţi, şi-a uitat zonele erogene la mănăstirea din care tocmai a evadat. E plină ţara de virgine şi de prinţese care au avut maxim doi iubiţi, de te întrebi cu cine au umblat toţi golanii până acum şi care or fi focoasele alea de la care au învăţat să fie armăsari.

”Dacă m-a luat, mă iubeşte oricum.”

Păpuşă, dă-mi voie să-ţi amintesc că, înainte să te ia, te duceai la întâlnire de parcă erai la preselecţia pentru Miss Univers, cu cele mai dătătoare de erecţii haine pe care le aveai şi parfumată de parcă te-ai fi scăldat în râul Coco Chanel. Când te-a luat, erai visul lui erotic devenit realitate, peştişoara de aur, avea săracul mintea în spirale de câte eforturi făceai să-i placi. Aşa că nu-i cere să saliveze după tine ca în prima zi dacă pantalonii de trening şi tricourile lălâi au devenit ţinuta ta zilnică, te fardezi doar la ocazii speciale, iar de mirosit miroşi a ceapă şi-a tocăniţă. Nu zice nimeni să-ţi dai cu ruj roşu când dai cu mopul, deşi nu văd de ce n-ai face-o şi pe asta, dar nu strică să te mai aranjezi şi pentru el. Ştiu, e porc şi nu observă, dar ghici ce – când nu mai faci niciun efort să arăţi a femeie, chiar observă!

Nu mai zic de strechea asta a româncelor de a intra în priză când aşteaptă musafiri. Indiferent că e vorba de vărul jerpelit de la ţară, de verişoara plecată în Străinezia care vine cu nişte aere de zici că, în ţara în care dă ea cu mopul (sau cu ce-o da) e cel puţin prinţesă, de cuplul prieten cu care mai ieşiţi la un mic şi-o bere sau de naşii pe care majoritatea românilor simt nevoia acută de a-i pupa cu patos în părţile moi, româncele se agită de parcă ar veni regina Angliei, plus vreo două-trei reginuţe mai mici. ”Vai, trebuie să fac curăţenie mai ceva ca de sărbători, să gătesc felul întâi, felul doi, felul trei, felul patru, desert, plus ceva de înfulecat între mese, că dacă n-ar veni ăştia în vizită la mine ar muri naibii de foame, să fac un duş, să mă coafez, să-mi fac unghiile, că dup-aia iar zic ăştia că sunt ultima ţărancă, să-mi pun nişte ţoale de covorul roşu şi să-mi dau cu parfumul ăla pe care am dat cinci salarii, pe vremea când aveam salariul mai mare ca acum”. Ca urmare a acestor eforturi demne de o cauză mai bună, românca nici măcar nu mai e în stare să socializeze, înjurând în gând ţăranul jerpelit, fufa aia cu aere de prinţesă, respectiv pseudo-prietenii care vin la ea doar ca să mănânce şi să bea, în timp ce ”nesimţitul care n-a mişcat un deget să mă ajute” se distrează de minune cu musafirii.

Dar asta e, românul trebuie să fie ospitalier, că doar n-o să fim ca străinii ăia ciufuţi care se întâlnesc doar prin restaurante, iar româncele musai să fie bucătărese desăvârşite, că e printre puţinele lucruri cu care ne putem lăuda. De parcă nişte paste cu brânză ne-ar sta în gât!

Da, avem o mentalitate de ”mă interesează foarte tare ce gândesc alţii despre mine şi sunt gata să-mi fac franjuri personalitatea de dragul aparenţelor”.

Cinci tipuri de femei pe care nu le înţeleg

Câteodată le apucă strechea pe femei şi vociferează că bărbaţii nu le înţeleg, deşi ele sunt aşa uşor de înţeles (la fel de uşor ca matematica, limba chineză şi fizica atomică, toate la un loc). Nu ştiu de ce se miră, pentru că nici eu nu le înţeleg. Bine, rectific, există anumite categorii de femei pe care nu le înţeleg.

1. Mironosiţele care se duc la întâlniri cu batistuţe pe post de fustă şi bustieră pe post de bluză, apoi se plâng că bărbaţii sunt nişte obsedaţi care se gândesc numai la sex. Zău aşa, soro, când tu te îmbraci în uniformă de prostituată şi-ţi verşi juma’ de kil de parfum între ţâţe, la ce-ai vrea să se gândească?

2. Femeile care, imediat după ce fac un copil, încep să mă toace la cap că de ce nu fac şi eu unul. Şi mă toacă atât de tare de zici că urmează să mi-l crească ele. Uite că nu vreau. Nu-i de mine. Alte întrebări?

3. Cucoanele pe care le-au fătat mămicile lor cu ţoale de firme şi le-au botezat în căldarea cu Coco Channel, dar le chiorăie maţele de foame. Asta nu le opreşte să se uite la femeile de rând (sărăntoacele, deh) ca la nişte gândaci. Mulţam fain, scârba e reciprocă!

4. Mimozele care nu pierd nicio ocazie să spună că nu au întâlnit bărbatul care să le merite, că ele sunt prea speciale şi de-aia sunt singure, nu pentru că n-au găsit fraierul care să le suporte ifosele de prinţese.

5. Preţioasele care dau ochii peste cap când aud cuvinte obscene, dar cum beau un pahar le ies obscenităţile pe gură, iar după al doilea pahar le şi intră. Chiar nu le înţeleg pe ”neprihănitele” astea care ”vai, eu n-aş face niciodată aşa ceva”, dar sunt experte în chestiile pe care nu le fac niciodată.

Şi nu pricep în ruptul capului de ce ţin femeile duşmănie ani în şir pentru nişte fleacuri.

În rest, fetelor, sunteţi nişte scumpe şi nişte dulci. Vă pup şi vă iubesc.